PRELEGERILE ONLINE ALE HEXAGONULUI / FACULTATEA DE DREPT DIN TIMIȘOARA
– JOI, 30 APRILIE 2020, ORA 16 / INVITAT: CONF.UNIV.DR. RADU RIZOIU
COMUNICAT
Prelegerile Hexagonului Facultăților de Drept, proiect de colaborare în cadrul căruia profesori de la facultățile din Hexagon sunt invitații colegilor lor în cadrul cursurilor pe care aceștia le susțin în propriile facultăți, au fost reluate online la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara în luna aprilie a acestui an.
Al doilea invitat al acestei serii este domnul conf.univ.dr. Radu Rizoiu, prodecan al Facultății de Drept a Universității din București, care va interveni în cadrul cursului de Drept comercial al anului IV de studii, la invitația prof.univ.dr. Lucian Bercea, decanul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara. Prelegerea va avea loc joi, 30 aprilie 2020, începând cu ora 16, și va avea tema „Ce facem după ce găsim o clauză abuzivă?”.
„Hexagonul Facultăților de Drept” este consorțiu informal al celor mai prestigioase facultăți de drept din România, format din facultățile de profil ale Universității din București, Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Universității „Al.I. Cuza” Iași, Universității „Lucian Blaga” Sibiu, Universității din Craiova și Universității de Vest din Timișoara.