CONDUCĂTORI DE DOCTORAT
Prof.univ.dr. Radu Bufan radu.bufan@e-uvt.ro
Prof.univ.dr. Radu Bufan este profesor de drept fiscal și contabil, precum și de dreptul afacerilor. Este conducător de doctorat din anul 2008, coordonator și coautor al Tratatului de drept fiscal (Hamangiu, vol. I – 2016; vol. II – 2018), precum și al Tratatului practic de insolvență (Hamangiu, 2014), al unor manuale și cursuri, precum și a numeroase articole de specialitate în domeniul fiscal și al afacerilor, publicate în România și în străinătate. Este profesor asociat la Universitatea din București și Academia de Studii Economice din București, precum și organizator de conferințe și seminare de referință în domeniul dreptului fiscal și al afacerilor, cum ar fi Conferința Națională de Drept Fiscal sau Conferința Națională de Drept Comercial. Este membru în colegiile de redacție ale unor importante reviste de specialitate și formator al Institutului Național al Magistraturii în domeniul dreptului fiscal. A fost membru în comisiile de redactare a unor importante acte legislative în materie fiscală și a insolvenței. A fost președintele filialei din România a International Fiscal Association. Temele sale de cercetare sunt legate de dreptul fiscal material și procedural, precum și de dreptul insolvenței.
PLANUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT – DESCARCĂ
DISCIPLINE
ANUL I