Facultatea de Drept din Timișoara - 25 de ani - Vineri 3 Noiembrie 2017

Dezbaterea Învățământul juridic din România. Prezumții. Ficțiuni. Realitatea. 

Câteva concluzii

Dr. Sorina Doroga, Dr. Alexandra Mercescu 

Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara


Facultatea de Drept din Timișoara a organizat în data de 3 noiembrie 2017, cu ocazia aniversării a 25 de la ani de la înființare, o masă rotundă cu tema „Învățământul juridic din România. Prezumții. Ficțiuni. Realitatea”, la care au luat parte nume importante ale lumii juridice românești. 

Dezbaterea a fost moderată de profesorii Lucian Bercea, decanul Facultății de Drept din Timișoara, și Valentin Constantin, directorul Școlii Doctorale a Facultății de Drept din Timișoara. Întrebările pe marginea cărora au avut loc intervențiile invitaților și care au fost avansate în prealabil cu titlu ilustrativ au urmărit, printre altele, să contureze un portret – ideal și real – al studentului la drept și al absolventului de drept, să analizeze prestația facultăților de drept din România și să discute în ce măsură se poate vorbi despre o ierarhizare valorică a acestora, să aducă în discuție formarea inițială a profesioniștilor dreptului, să examineze importanța doctrinei juridice pentru practicienii dreptului sau să stabilească oportunitatea cumulării carierelor de cadru didactic și de profesionist al dreptului.

Chestiunea portretului ideal al studentului la drept a fost abordată din perspectiva a trei repere importante în parcursul acestuia: studiile liceale și relevanța lor pentru drept, admiterea în facultate și curricula școlilor de drept. În mod unanim, a fost susținută necesitatea introducerii unor cursuri de educație juridică în licee, singurele rezerve manifestate în acest sens nefiind legate de utilitatea unei astfel de discipline, ci de implementarea concretă a acestui deziderat. De altfel, această propunere s-a concretizat printr-o declarație ulterioară comună a decanilor Hexagonului Facultăților de Drept (https://www.juridice.ro/545685/declaratie-comuna-a-decanilor-facultatilor-de-drept-din-cadrul-hexagonului-facultatilor-de-drept-din-romania.html), prin care autoritățile competente din domeniul educației sunt invitate să facă demersuri în acest sens. În ceea ce privește admiterea în facultățile de drept, unii participanți au avansat ideea unificării sistemului de admitere în cele șase facultăți de drept aparținând Hexagonului, punând în evidență beneficiile unui astfel de „sistem de vase comunicante”, în contextul unei abordări coerente a formării juriștilor (prof.univ.dr. Flavius-Antoniu Baias), care să includă și obligativitatea educației juridice în învățământul preuniversitar. De asemenea, discutând despre curricula actuală a programelor de licență în drept, intervenienții au admis că studiul dreptului a devenit din ce în ce mai complicat, mai ales din cauza numărului mare de discipline pe care studenții trebuie să le asimileze într-un an. O posibilă soluție la această provocare ar fi aceea a includerii în programă a unui număr mai mic de discipline obligatorii și a unui număr mai mare de discipline opționale, fapt care i-ar permite studentului să-și aleagă un parcurs educațional personalizat, înlesnindu-i ulterior accesul în viața profesională. Invitații și-au exprimat în unanimitate convingerea că facultățile de drept trebuie să transmită studenților un instrumentar solid format nu numai din cunoștințe juridice, ci și din mentalități, principii, atitudini și abilități. În mod particular, s-a subliniat că educația juridică ar trebui să-i cultive viitorului jurist un profil liberal, centrat pe individ și protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale acestuia și mai puțin orientat înspre apărarea coerenței logicii sistemului dreptului și structurilor sociale, de integritatea acestora urmând a se ocupa alți specialiști sau pur și simplu forțele pieței (prof.univ.dr. Dan Claudiu Dănișor). Profesorului de drept îi revine, așadar, sarcina de a modela spirite fine, apte să intervină în societate, care își vor alege profesia în virtutea unor motivații corecte.

Invitații au evidențiat, de asemenea, rolul culturii generale în formarea juristului, fiind dezbătută și posibilitatea includerii în cadrul concursului de admitere în magistratură a unei probe care să verifice competențele culturale ale juristului. De asemenea, participanții au căzut de acord asupra faptului că profesorului de drept îi revine responsabilitatea de a-i cultiva studentului competențe de raționament juridic și de scriere juridică, precum și valori etice, care îi vor permite să determine reperele dreptului, confruntând noul, chiar și atunci când peste ani dreptul „său”, asimilat în timpul studiilor, va fi fost rescris și completat de noi și noi intervenții legislative ce vor reflecta o realitate din ce în ce mai complexă.

Această observație se află în strânsă legătură cu o altă temă abordată în cadrul dezbaterilor, și anume utilitatea lucrărilor de licență și eventuala lor contribuție la dezvoltarea competențelor de scriere (academică) ale juriștilor, punându-se totodată problema de a ști în ce măsură aceste texte dezvăluie de fapt vulnerabilitățile de etică academică ale viitorilor juriști. Una dintre opiniile exprimate a fost aceea că lucrările de licență reprezintă un demers lipsit de utilitate, deoarece, pe de o parte, juriștii trebuie învățați să scrie de mult mai devreme, din chiar primii ani de facultate, iar, pe de altă parte, contribuția pe care studenții o pot aduce în termeni de originalitate este una extrem de limitată. În orice caz, deși au existat și voci divergente care au arătat că o sinteză a literaturii de specialitate pe o temă dată ar constitui un exercițiu intelectual suficient la finalul ciclului de licență, majoritatea participanților au considerat că aceste lucrări ar trebui cel puțin regândite, astfel încât să permită îmbinarea unei părți teoretice cu aspecte de practică, de genul studiilor de caz, mai ușor gestionabile de către student și mai puțin pretabile la incidente etice. Într-adevăr, dacă transmiterea unor competențe de scriere ar trebui să constituie o preocupare constantă a profesorilor de drept pe parcursul întregului ciclu de licență (câtă vreme de aceste abilități depinde de multe ori reușita absolvenților, mai ales în domeniul avocaturii), concluzia care s-a putut desprinde din discuțiile purtate pe marginea acestui subiect a fost în sensul că lucrările de licență, cel puțin așa cum sunt ele concepute în prezent, nu contribuie semnificativ la dezvoltarea acestor competențe ale absolventului.

Firul narativ al întrebărilor i-a condus pe invitați să se exprime cu privire la decalajul care ar exista între facultățile de drept de tradiție și cele înființate post-1989, evocându-se și chestiunea unei posibile ierarhizări a acestora. Admițând că forța facultăților din București, Cluj-Napoca și Iași derivă în principal din tradiția pe care s-au construit și că o eventuală ierarhie ar putea fi dată de rezultatele examenelor de admitere în magistratură și avocatură, majoritatea participanților au ținut să precizeze că facultățile din Hexagon reprezintă elita învățământului juridic românesc și că, prin urmare, la ora actuală, nu se mai poate susține că o facultate se situează în vârful ierarhiei din perspectivă globală, ci mai degrabă trebuie să vorbim despre poli de excelență și despre autori de referință în anumite domenii în cadrul fiecărei facultăți. 

Trecerea din sfera discuțiilor privind portretul studentului la drept și încadrarea lui instituțională către cele legate de accesul său în profesiile juridice clasice și de formarea profesională a absolvenților s-a realizat, în mod interesant, prin evocarea posibilității instituirii obligativității masteratelor ca o condiție pentru primirea în diferitele profesii pentru care facultățile de drept își pregătesc studenții. În contextul acestei discuții, s-a recunoscut că, la modul ideal, ar putea să nu existe un examen de admitere în profesia de avocat, dar aceasta numai dacă bazinul de selecție al avocaților ar fi dat de cursanții unor licențe și masterate performante, construite pe baze academice solide (prof.univ.dr. Traian Briciu). Într-adevăr, ar fi preferabilă o evaluare multianuală care ar începe în timpul licenței, s-ar prelungi pe perioada masteratului, încheindu-se, subsecvent intrării în avocatură, cu un examen de definitivat centrat pe abilitățile de profesionist ale juristului, în detrimentul unui examen desfășurat pe parcursul unei singure zile, al cărui rezultat va fi inevitabil tributar unor serii de contingențe din viața candidatului. În general, invitații au fost de acord că masteratele ar putea constitui o punte importantă, cu miză, între viața instituțională a studentului și viața profesională a absolventului de drept, dar numai în ipoteza în care programele masterale ar fi oferite de acele facultăți care ating înalte standarde academice (conf.univ.dr. Septimiu Panainte). Un astfel de scenariu ar avea meritul de a înlătura de pe piața educațională, pe termen lung, acele facultăți care nu s-ar ridica la standardele necesare pentru a le garanta absolvenților lor posibilitatea urmării unui masterat performant. Totuși, pentru că în prezent un astfel de scenariu este puțin probabil, s-a arătat că, în realitate, există riscul ca o asemenea măsură să conducă mai degrabă la o inflație de programe masterale, a căror calitate ar lăsa de dorit. În consecință, examenul sau concursul de admitere în avocatură, respectiv în magistratură, chiar imperfecte, rămân, în momentul de față, singura opțiune validă. 

Astfel, în ceea ce privește admiterea în profesia de avocat, invitații au fost de acord că modul de evaluare a candidaților este relativ departe de o situație perfectă. S-a remarcat că dezideratul menținerii deschise a profesiei de avocat și cel al garantării unor înalte standarde profesionale nu sunt în prezent compatibile, în condițiile în care avem de-a face cu câteva zeci de facultăți de drept care pregătesc absolvenți cu privire la competențele cărora există serioase incertitudini. Prin urmare, corpul profesional al avocaților are nevoie să atragă avocați stagiari care să confirme prestigiul acestei profesii, iar examenul de admitere, așa cum este el astăzi conceput, desigur perfecționabil, reușește să facă acest lucru, calitatea avocaților stagiari fiind în prezent mult mai bună decât în trecut. Într-adevăr, s-a remarcat că, în condițiile în care avocatura oferă în momentul de față o anumită stabilitate, dar și posibilitatea de a avea succes, societățile și cabinetele de avocatură au șansa de a recruta absolvenți din primul eșantion valoric, deoarece aceștia nu mai aleg în mod automat magistratura (prof.univ.dr. Traian Briciu). Pe de altă parte, s-a putut susține, în mod pertinent, că nu este suficient ca examenul să se plaseze într-o zonă de obiectivitate, ci trebuie să dovedească o obiectivitate verificabilă, misiune pe care sistemul actual de grile o îndeplinește.

Referitor la dobândirea calității de magistrat, s-a pus problema de a ști în ce măsură probele propuse la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii depășesc verificarea de informații juridice, reușind să evalueze și raționamentul juridic (sau mai degrabă doar pe cel logic). S-a evidențiat faptul că numărul foarte mare de candidați (de ordinul a 2000-3000 pe an) face imposibilă testarea prin rezolvarea de spețe, deși acest sistem de evaluare ar fi într-adevăr mai pertinent. Pe de altă parte, s-a subliniat că spețele deontologice prezentate candidaților în cadrul probei interviului nu au în mod necesar un răspuns corect, ci urmăresc modul în care se exprimă candidații, cum argumentează, cum interacționează cu membrii comisiei de examen (judecător prof.univ.dr. Cristina Radu-Rotaru). Cu această ocazie, s-a discutat și despre sistemul de common law, în care judecătorii sunt recrutați din rândul avocaților, evidențiindu-se că acest sistem ar fi cel mai sănătos din perspectiva încrederii. Judecătorii selectați în această manieră vor putea empatiza mai bine cu poziția avocatului și a părții pe care o reprezintă în proces, experiența lor trecută oferindu-le un bun reper în acest sens. Prin urmare, actuala propunere legislativă de condiționare a accesului în profesia de magistrat de o vârstă minimă a fost primită favorabil de o parte a invitaților, în considerarea faptului că judecătorii sunt chemați să ia decizii cu un impact social considerabil, ce reclamă maturitate, nu doar din perspectiva competențelor tehnice, ci și a experienței de viață. Totuși, alți intervenienți au exprimat rezerve în privința acestei propuneri din cel puțin două puncte de vedere. Astfel, în primul rând, s-a argumentat că, în ipoteza în care se va reține criteriul vârstei, s-ar putea ridica o problemă de constituționalitate din perspectiva discriminării. În al doilea rând, unii invitați s-au arătat sceptici în privința șansei de reușită a acestui transplant din spațiul de common law prin care accesul în magistratură ar fi condiționat de o experiență profesională în domeniul juridic. În mod particular, s-a subliniat că în momentul de față există o cale alternativă de a deveni judecător bazată pe vechimea de 5 ani într-o profesie juridică, care însă este departe de fi un succes (prof.univ.dr. Florin Streteanu). Pe de altă parte, instituirea unei vârste minime de la care juriștii ar putea deveni magistrați ar fi, totuși, un câștig pentru profesia de avocat, în măsura în care mulți dintre cei care după terminarea facultății vor deveni avocați se vor acomoda cu această profesie și nu își vor mai dori să o părăsească.

Tot în cadrul discuției despre formarea profesională a juriștilor s-a supus atenției participanților chestiunea formării profesionale inițiale comune pentru avocați, procurori și judecători. S-a reamintit faptul că, în România, spre deosebire de alte sisteme juridice, formarea comună a categoriilor profesionale se realizează doar în cadrul facultăților de drept. Pornind de la proiecția imaginii profesionale a absolventului de drept din cadrul diferitelor sisteme juridice, s-a constatat că acestea utilizează modele variate. De pildă, sistemele de formare juridică german și american conturează imaginea absolventului de drept urmând modelul judecătorului și, respectiv, pe cel al avocatului. Sistemul de învățământ juridic român ar miza pe găsirea celui mai mic numitor comun al profesiilor juridice clasice (în principal, avocat, judecător și procuror). Ulterior acestei formări inițiale, provocările specifice fiecărei profesii sunt gestionate la nivel intern, în cadrul organizațiilor și corpurilor profesionale.

Discutându-se, separat, despre drept în universitate și drept în practică, în mod firesc, la finalul dezbaterilor, s-a ajuns la problematica interacțiunii sau a fuziunii dintre cele două, abordându-se, pe de o parte, importanța doctrinei juridice pentru practicienii dreptului și, pe de altă parte, oportunitatea cumulării carierelor de cadru universitar și de profesionist.

În privința primei probleme evocate, majoritatea invitaților au apreciat doctrina ca fiind relevantă pentru practicieni, acceptându-se totuși ideea că, în unele situații, scrierile profesorilor de drept vor prezenta implicit o latură de cercetare fundamentală care nu interesează în mod direct practica. S-a pus în discuție, de altfel, și chestiunea calității articolelor și cărților de doctrină, reliefându-se faptul că, spre exemplu, politicile ARACIS nu contribuie la menținerea unei înalte ținute academice a publicațiilor în drept, câtă vreme orice facultate, indiferent de standardele acesteia în cercetare, trebuie să aibă o revistă și orice universitate este obligată să aibă propria editură. Pe de altă parte, s-a admis că și consumatorii de publicații juridice au un profil aparte în zilele noastre, caracterizat adesea de preferința pentru materiale electronice și concis elaborate, ceea ce, potrivit unor participanți, ar trebui să invite la o reorientare a doctrinei și editorilor, astfel încât să poată răspunde în mod adecvat acestor tendințe.

În finalul discuțiilor, participanții au fost invitați să răspundă întrebării referitoare la oportunitatea cumulării carierelor – mai precis, a calității de cadru didactic și de profesionist (avocat, judecător, procuror, notar etc.). Majoritatea participanților și-au exprimat opinia în sensul că, în principiu, nu există impedimente la cumularea celor două funcții – academică și profesională –, cu condiția respectării exigențelor calitative. O parte dintre participanți au insistat asupra observației că oportunitatea cumulului de funcții trebuie să fie evaluată în concret, din perspectiva specificului disciplinelor predate de către cadrele didactice. În acest sens, în cazul unor discipline precum procedura civilă sau procedura penală, experiența practică a cadrului didactic poate să aducă un spor de valoare semnificativ în activitatea didactică și de cercetare. Ideea necesității găsirii unui echilibru între cariera academică și cea profesională a fost susținută de majoritatea intervenienților, mai ales în contextul subfinanțării învățământului universitar și al veniturilor relativ reduse ale cadrelor didactice aflate la început de carieră. Cu privire la această problemă, vorbitorii au recunoscut faptul că o potențială incompatibilitate a funcțiilor didactice cu cele profesionale ar atrage riscul producerii unei contraselecții în rândul cadrelor didactice, de tipul celei cu care se confruntă sistemul de învățământ preuniversitar.

Dezbaterile mesei rotunde cu tema „Învățământul juridic din România. Prezumții. Ficțiuni. Realitatea” și-au găsit tonul dinamic și dezinvolt pe care organizatorii acestei conferințe l-au sperat, generând tensiuni care au dovedit că temele propuse au fost abordate sincer și în spirit critic, dar și importante acorduri între invitați, care ne asigură că învățământul juridic românesc se construiește pe piloni consensuali meniți să dureze. Intervenind în moment aniversar, când Facultatea de Drept din Timișoara și-a celebrat parcursul echilibrat și intrarea în maturitate, acest eveniment s-a dorit un prilej de reflecție asupra stadiului actual al învățământului juridic românesc, dar și asupra obiectivelor acestuia pe termen mediu și lung, într-un context în care subiectul educației juridice nu este analizat decât marginal în România. Ambiționându-se să reunească juriști de notorietate din mediul universitar și din profesiile juridice, dar și specialiști în educație, dezbaterea, prima de acest gen organizată în România, s-a înscris într-un demers necesar de introspecție pe care invitații l-au găsit oportun și căruia i-au răspuns cu eleganță, dedicare și sinceritate.

--------------------------------------------------------------------------------

Facultatea de Drept din Timișoara – 25 de ani

Programul evenimentului

Vineri, 3 noiembrie 2017


Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara

Bd. Vasile Pârvan nr. 4

9,00 – 9,30 Primirea participanților

9,30 – 10,30 Deschiderea evenimentului. Alocuțiuni introductive

10,30 – 11,00 Pauză de cafea

11,00 – 13,00 Masă rotundă – Învățământul juridic din România. Prezumții, ficțiuni, realitatea. Sesiunea întâi

13,00 – 14,00 Prânz

14,00 – 16,00 Masă rotundă – Învățământul juridic din România. Prezumții, ficțiuni, realitatea. Sesiunea a doua

Sala Baroc a Muzeului de Artă Timișoara

Piața Unirii nr. 1

17,30 – 19,00 Recepție aniversară  




Facultatea de Drept din Timișoara – 25 de ani

Masa rotundă Învățământul juridic din România. Prezumții, ficțiuni, realitatea

Vineri, 3 noiembrie 2017

Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara

Bd. Vasile Pârvan nr. 4

Temele în jurul cărora este construită dezbaterea privesc decalajele și tensiunile dintre lumea ideală și cea reală a învățământului juridic superior din România. Temele sunt avansate cu titlu ilustrativ.

Care este portretul ideal al absolventului de drept? ▪ Care ar trebui să fie criteriile de admitere într-o facultate de drept? ▪ Își permit facultățile de drept să fie suficient de selective cu studenții lor? ▪ Reușesc facultățile de drept să acopere nevoia de pregătire a unui jurist european? ▪ Care este eficiența practicii oferite de facultățile de drept studenților lor? ▪ Ar trebui să fie obligatorii cursuri precum Etică academică sau Scriere juridică? ▪ Care mai este rolul lucrărilor de licență în drept? ▪ Este educația oferită de facultățile de drept relevantă pentru cariera absolvenților care nu reușesc să acceadă la profesiile juridice clasice? ▪ Care este portretul real al absolventului de drept?

*

Ce relevanță au criteriile după care sunt acreditate facultățile de drept? ▪ Au reușit facultățile de drept înființate după 1989 să reducă decalajul față de facultățile de drept de tradiție? ▪ Există o ierarhie a facultăților de drept? ▪ Reflectă finanțarea facultăților de drept poziția lor în această ierarhie? ▪ De ce finanțează statul român aproape 20 de facultăți de drept? ▪ De câți absolvenți ai facultăților de drept mai are nevoie sistemul judiciar din România pe termen scurt și mediu? ▪ Cum își selectează facultățile de drept asistenții? ▪ Care este ponderea avocaților / magistraților-profesori în facultățile de drept? ▪ Este necesară / dezirabilă cumularea celor două cariere? ▪ Au nevoie profesorii din facultățile de drept de validare profesională? ▪ Există cercetători științifici în facultățile de drept? ▪ Care este misiunea conducătorului de doctorat în drept? ▪ Câte dintre tezele de doctorat în drept sunt cu adevărat valoroase științific? ▪ Cum sunt percepute facultățile de drept în propriile universități? ▪ Dar profesorii de drept între universitari? ▪ În ce măsură contează pentru profesioniștii dreptului doctrina juridică din România? ▪ Cât influențează doctrina juridică reformele legislative?

*

Care ar trebui să fie raportul dintre facultățile de drept și formatorii profesiilor juridice? ▪ La ce vârstă și cu ce experiență ar trebui să poți deveni judecător? ▪ Dar procuror? ▪ Ar trebui să fie condiționat accesul în profesiile juridice de absolvirea unui masterat în drept? ▪ Ar trebui să existe o formare comună a judecătorilor, procurorilor și avocaților? ▪ Ce ar trebui să verifice concursurile și examenele de admitere în profesiile juridice? ▪ Cât de dificile ar trebui să fie examenele în raport cu concursurile? ▪ Cât de relevantă și completă este tematica de concurs / examen pentru viitorii profesioniști ai dreptului? ▪ Cât de mult diferă absolventul formării profesionale de absolventul facultății de drept?


[ EN ]