FACULTATEA DE DREPT DIN TIMIȘOARA ÎȘI PREMIAZĂ PREMIANȚII
Timișoara, 21 iunie 2019
Rezultatele obținute de studenții Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara la concursurile studențești naționale și internaționale organizate în anul universitar 2018-2019 sunt marcate public printr-un eveniment organizat vineri, 21 iunie 2019, începând cu ora 17, în Amfiteatrul A01 al Universității de Vest din Timișoara, Bd. Vasile Pârvan nr. 4.
Cu această ocazie, vor fi premiați studenții care au participat la ediția 2019 a Hexagonului Facultăților de Drept, prestigios concurs național organizat anual între echipele facultăților de drept ale Universității din București, Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Universității „Al. I. Cuza” Iași, Universității „Lucian Blaga” Sibiu, Universității din Craiova și Universității de Vest din Timișoara, cu participarea Universității de Stat din Moldova. Competiția a fost câștigată de echipa Facultății de Drept din Timișoara, care s-a situat pe locul I în clasamentul general național. Totodată, Facultatea de Drept din Timișoara a obținut locul I la două dintre cele trei probe științifice (Drept constituțional și Drept penal) și locul III la proba de Drept civil. Echipa de Drept constituțional, formată din Daniel Cârstean și Ioan Rusalim Povăliceanu, a fost coordonată de d-na lect.univ.dr. Andreea Verteș-Olteanu. Echipa de Drept penal, formată din Ionela Bleahu și Flavius Diblaru, a fost coordonată de d-na lect.univ.dr. Laura Stănilă și d-ra drd. Cristina Nicorici. Echipa de Drept civil, formată din Sena Birgean și Alexandra Modrea, a fost coordonată de dl. drd. Maximilian-Andrei Druță și d-ra drd. Alexandra Bob. La probele sportive, studenții Timișoarei au obținut locul II la fotbal, locul III la tenis de masă, locul IV la street-ball și locul V la șah. Pregătirea echipelor pentru probele sportive a fost coordonată de dl. prof.univ.dr. Florin Moțiu.
Totodată, vor fi premiați studenții care au participat la finala internațională a Philip C. Jessup International Law Moot Court Competition, cel mai important concurs studențesc în domeniul dreptului internațional, organizat de International Law Students Association (ILSA) și White&Case, în perioada 31 martie – 7 aprilie 2019, la Washington D.C., în Statele Unite ale Americii. Echipa Facultății de Drept din Timișoara a reprezentat România la rundele internaționale ale celei de-a 60-a ediții a competiției, la care au participat 124 de echipe (reunind 394 de studenți) ale facultăților de drept din prestigioase universități din întreaga lume, câștigătoarele rundelor naționale și regionale, la care au fost înscrise în total 685 de echipe, din mai mult de 100 de jurisdicții. Echipa Facultății de Drept din Timișoara, compusă din Bogdan Arsulescu, Maria Jude și Alexandra Motica (studenți în anul IV) și Silviu Lazăr (masterand), a obținut premiul Alona E. Evans, acordat pentru cele mai bune punctaje combinate ale memoriilor scrise, unul dintre cele mai bune rezultate obținute de o echipă din România în ultimii ani la acest concurs, ocupând locul 19 în categoria Best Combined Memorials. În acest clasament, echipa Facultății de Drept din Timișoara a devansat echipe ale unor universități de prestigiu (King’s College London, Yale University, Lomonosov Moscow State University, Hertie School of Governance Berlin, Università degli studi di Milano 'Statale', New York University School of Law, Universität Wien, George Washington University, University of Washington, University of Toronto, Katholieke Universiteit Leuven, University of Helsinki, University of Hamburg, Universidad Autónoma de Madrid, Université Paris 2 Panthéon-Assas etc.). Echipa Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara a fost pregătită de dl. prof.univ.dr. Valentin Constantin, d-na conf.univ.dr. Raluca Bercea, dl. conf.univ.dr. Lucian Bojin și d- na asist.univ.dr. Sorina Doroga.
De asemenea, vor fi premiați studenții care au participat la etapa finală a Central and Eastern European Moot Court, prestigios concurs științific studențesc de dreptul Uniunii Europene, aflat la a 25-a ediție, desfășurată în perioada 2–5 mai 2019 la Luxemburg, la sediul Curții de Justiție a Uniunii Europene. Concursul este organizat de către British Law Center, cu susținere din partea celorlalte instituții ale Uniunii Europene, a Centre for European Legal Studies din cadrul Universității Cambridge și a Clifford Chance. În etapa finală a competiției s-au calificat 16 echipe, printre care și cea a Facultății de Drept din Timișoara. Echipa compusă din Diana Fofiu, Patricia Stemate, Alexandra Sofran și Amelia Toth (studente în anul III) s-a calificat în etapa semifinală a competiției și a ocupat locul III în clasamentul final general, cea mai bună performanță de echipă din istoria participărilor facultății la acest concurs. Pregătirea echipei Facultății de Drept din Timișoara a fost coordonată de d-na conf.univ.dr. Raluca Bercea și d-ra drd. Bianca Șerb, fostă concurentă și câștigătoare a unui premiu individual de pledoarie.
Premiile oferite studenților constau în burse oferite de Universitatea de Vest din Timișoara, de societățile de avocatură Țuca, Zbârcea & Asociații (TZA), Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP), Schönherr România și Maier | Ciucur, precum și de Camera Notarilor Publici Timișoara și Camera Executorilor Judecătorești Timișoara.
Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara le mulțumește studenților săi și profesorilor care au coordonat pregătirea acestora, pentru contribuția la promovarea imaginii școlii de drept din Timișoara, precum și partenerilor instituționali care susțin performanțele tinerilor juriști din Timișoara.
Prof.univ.dr. Lucian Bercea
Decanul Facultății de Drept din cadrul
Universității de Vest din Timișoara