Școala Doctorală a Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, Centrul European de Studii și Cercetări Juridice și Fundația Universității de Vest organizează Conferința Internațională a Doctoranzilor în Drept – ediția a XI-a, la Timișoara, în data de 21 iunie 2019.
Scopul organizării acestui eveniment, unic în România prin specificul său și prin amploarea numărului participanților, este acela de a stimula valorificarea cercetării științifice a doctoranzilor și studenților în drept, facilitând publicarea rezultatelor activității de cercetare, dar și stabilirea de relații de colaborare între facultățile și școlile doctorale de la care provin participanții.
La conferință sunt invitați să participe doctoranzii facultăților de drept din România și din străinătate.
Volumul conferinței, cuprinzând lucrările doctoranzilor, urmează să fie publicat la o editură juridică de prestigiu, care îi va garanta înalta ținută științifică și grafică, și să fie oferit participanților cu ocazia manifestării. Totodată, volumul va fi transmis de către organizatori tuturor bibliotecilor facultăților de la care provin autorii.
Lucrările pot fi redactate în limba română sau în limba engleză. Lucrările prezentate spre publicare de doctoranzi trebuie să fie avizate din punct de vedere științific de către conducătorii de doctorat ai acestora. Organizatorii nu solicită în acest sens o dovadă formală dar vor putea contacta oricând conducătorul de doctorat pentru a cere informații referitoare la calitatea lucrării.