ECHIPA FACULTĂȚII DE DREPT DIN TIMIȘOARA A OCUPAT LOCUL III LA HEXAGONUL FACULTĂȚILOR DE DREPT 2021 (CRAIOVA, 22–24 APRILIE 2021)

ECHIPA FACULTĂȚII DE DREPT DIN TIMIȘOARA A OCUPAT LOCUL III LA HEXAGONUL FACULTĂȚILOR DE DREPT 2021 (CRAIOVA, 22–24 APRILIE 2021)

COMUNICAT

În perioada 22-24 aprilie s-a desfășurat la Craiova ediția 2021 a Hexagonului Facultăților de Drept, cel mai prestigios concurs studențesc național în domeniul dreptului, organizat anual între echipele facultăților de drept ale Universității din București, Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Universității „Al.I. Cuza” Iași, Universității „Lucian Blaga” Sibiu, Universității din Craiova și Universității de Vest din Timișoara. Această ediție a concursului a inclus trei probe științifice (Drept civil, Drept penal, Drept constituțional) și a fost organizată după ce în anul 2020 competiția a fost suspendată din cauza situației sanitare.

Echipa Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara s-a situat pe locul III în clasamentul general. Totodată, Facultatea de Drept din Timișoara a obținut locul I la proba de Drept constituțional (prin echipa formată din Dorin Fitchevici și Denis Makamul, coordonată de d-na lect.univ.dr. Andreea Verteș-Olteanu), locul III la proba de Drept civil (prin echipa formată din Teodora Trifa și Maria Rizea, coordonată de dl. drd. Maximilian-Andrei Druță) și locul IV la proba de Drept penal (prin echipa formată din Andreea Birău și Iasmina Drăguescu, coordonată de d-ra drd. Cristina Nicorici). 

Rezultatele obținute de Facultatea de Drept din Timișoara se înscriu în linia ascendentă a participărilor din ultimii ani la Hexagonul Facultăților de Drept, începând cu anul 2013 facultatea ocupând 1 loc I, 3 locuri II și 3 locuri III în clasamentul general al competiției.

Rezultatul confirmă apartenența studenților Facultății de Drept din Timișoara la elita învățământului superior juridic din România și se adaugă performanțelor obținute de echipele facultății la concursurile internaționale și europene de drepturile omului și drept internațional public.

Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara își exprimă aprecierea pentru efortul și devotamentul cu care au reprezentat-o studenții săi la ediția 2021 a Hexagonului Facultăților de Drept. Totodată, Facultatea de Drept din Timișoara îi felicită pe ceilalți participanți la competiție pentru rezultatele obținute.

Ediția 2022 a Hexagonului Facultăților de Drept va fi organizată la Timișoara, cu ocazia aniversării a 30 de ani de la înființarea Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara.

Prof.univ.dr. Lucian Bercea

Decanul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara