ECHIPA FACULTĂȚII DE DREPT DIN TIMIȘOARA A OCUPAT LOCUL III LA CONCURSUL CENTRAL AND EASTERN EUROPEAN MOOT COMPETITION – BUDAPESTA (6-8 MAI 2022)

ECHIPA FACULTĂȚII DE DREPT DIN TIMIȘOARA A OCUPAT LOCUL III LA CONCURSUL 

CENTRAL AND EASTERN EUROPEAN MOOT COMPETITION

 – BUDAPESTA (6-8 MAI 2022)

COMUNICAT

În perioada 6–8 mai 2022 s-a desfășurat la Budapesta etapa finală a Central and Eastern European Moot Competition, prestigios concurs științific studențesc de dreptul Uniunii Europene, aflat la a 27-a ediție, organizat de către Juris Angliae Scientia, în cooperare cu Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cu susținere din partea altor instituții ale Uniunii Europene, a Centre for European Legal Studies din cadrul Universității Cambridge și a Clifford Chance.

În etapa finală a competiției s-au calificat 13 echipe, printre care și cea a Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Accesul în această etapă s-a făcut pe baza memoriilor scrise pregătite de către participanți.

Competiția a constat într-o simulare a procedurilor în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, în care echipele participante au prezentat argumentele părților dintr-o speță vizând posibilitatea tribunalelor arbitrale de a formula cereri în baza art. 267 TFUE, invocabilitatea directivelor, principiul nediscriminării, regulile de concurență aplicabile întreprinderilor.

Echipa Facultății de Drept din Timișoara, compusă din Maria Ierima, Timeia Lupșa, Bogdan Țermure și Tania Velcsov (studenți în anul III), câștigând locul III în cadrul competiției. Totodată, domnișoara Maria Ierima a obținut un premiu individual de pledoarie.

Pregătirea echipei Facultății de Drept din Timișoara a fost coordonată de doamna prof.univ.dr. Raluca Bercea, doamna lect.univ.dr. Sorina Doroga și domnișoara drd. Bianca Șerb, fostă participantă și câștigătoare a unui premiu individual de pledoarie la acest concurs.

Prof.univ.dr. Lucian Bercea

Decanul Facultății de Drept 

Universitatea de Vest din Timișoara