Conferinta Probleme privind aplicarea Noului Cod de procedura penala

Conferinta Probleme privind aplicarea Noului Cod de procedură penală

CONFERINŢA

PROBLEME PRIVIND APLICAREA NOULUI COD DE PROCEDURĂ PENALĂ 

TIMIŞOARA, 22 FEBRUARIE 2014



Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara organizează în data de 22 februarie 2014, în colaborare cu Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor – Centrul Teritorial Timişoara, conferinţa cu tema Probleme privind aplicarea noului Cod de procedură penală. 


La conferinţă sunt invitaţi să participe, în calitate de intervenienţi, profesori de drept penal şi drept procesual penal de la prestigioase facultăţi de drept din România (Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj- Napoca, Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timişoara), precum şi alţi specialişti în materie.


În cadrul conferinţei vor fi abordate subiecte privind problemele pe care le implică aplicarea noului Cod de procedură penală. Temele de dezbatere și persoana intervenienţilor vor fi anunţate în timp util.


Conferinţa se adresează atât avocaţilor, cât şi altor specialişti interesaţi de domeniul dreptului penal şi al dreptului procesual penal.


Accesul se face prin înscrierea participanţilor la Baroul Timiş şi plata taxei de participare (150 lei) în contul RO91BRDE360SV76632773600 deschis la BRD Timişoara, Agenţia Continental (Baroul Timiş – I.N.P.P.A. Timişoara).


Această manifestare se înscrie în ciclul conferinţelor organizate de Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara în colaborare cu Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor – Centrul Teritorial Timişoara.


Manifestarea este sprijinită de juridice.ro şi Grupul Editorial Universul Juridic. 


Conf.univ.dr. Lucian Bercea 

Decanul Facultăţii de Drept

din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara