CONFERINTA „MEDIEREA IN CONTEXTUL NOILOR CODURI”

Conferința "Medierea în contextul noilor coduri"


CONFERINŢA „MEDIEREA ÎN CONTEXTUL NOILOR CODURI”

TIMIŞOARA, 28 MARTIE 2013

- COMUNICAT -


Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, în colaborare cu Asociaţia „O şansă pentru viitor”, au organizat, în data de 28 martie 2013, la sediul facultăţii, Conferinţa „Medierea în contextul noilor Coduri”.

Au participat la această manifestare membri ai Parlamentului României, reprezentanţi ai autorităţilor şi instituţiilor publice, cadre didactice universitare, mediatori, avocaţi, reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale de profil, studenţi.

În cadrul conferinţei au susţinut intervenţii conf. univ. dr. Lucian Bercea – decanul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, Alina Gorghiu – deputat, autor al mai multor iniţiative legislative în domeniul medierii, Ben–Oni Ardelean – senator, Liliana Oneţ – subprefect al Judeţului Timiş, Ion Dedu – mediator, membru al Consiliului de Mediere, Bogdan Stănescu – consilier al vice-guvernatorului Băncii Naţionale a României, prof. univ. dr. Claudia Roşu – cadru didactic la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, prof. univ. dr. Constantin Dragoş Popa – cadru didactic la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, precum şi alţi intervenienţi.

Conferinţa a avut loc în contextul recentei intrări în vigoare a noului Cod de procedură civilă şi a analizat problema eficienţei medierii ca alternativă la justiţia clasică.


Conf. univ. dr. Lucian Bercea

Decanul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative

Universitatea de Vest din Timişoara